Alianţa PSD – PNL, iată pentru prima dată de peste două decenii pe faţă, a stârnit numeroase comentarii şi speculaţii legate de insolitul unei alianţe care, doctrinar, nu-şi găseşte raţiunea. După declaraţiile triumfaliste ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, au urmat cele scrâşnite, ale liderilor PDL în special prin vocea lui Emil Boc şi cea a Elenei Udrea.
Atomizarea opoziţiei are loc pe un fundal social destul de precar, astfel că noul monolit politic să fie pregătit de orice moment pentru preluarea guvernării.
În mod paradoxal, artizanul acestei lipeli politice este nimeni altul decât preşedintele Traian Băsescu, care în sfârşit, este autorul moral, chiar dacă fără să vrea, al unei concordii politice.
Declaraţiile şi acţiunile şefului statului au fost de natură să irite în primă fază partidele din opoziţie, iar apoi să le împingă încet încet spre o coagulare, care îşi găseşte temeiurile exact în lupta împotriva puterii portocalii.
Recentele sondaje de opinie arată că liberalii şi pesediştii ar putea avea împreună peste 65 % din voturi, ceea ce înseamnă că în cazul unor alegeri anticipate, cele două partide, plus anexa PC, ar putea asigura o majoritate parlamentară confortabilă ceea ce ar duce la crearea unui guvern stabil.
Istoria recentă a demonstrat că PNL a coabitat în vremea guvernării sale foarte bine cu PSD, iar apoi, în timpul campaniei pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamna anului 2009, liberalii au susţinut necondiţionat candidatul PSD, Mircea Geoană.
Există astfel premise serioase ca recent încheiată alianţă politică ar putea să fie viabilă chiar dacă, voci izolate din taberele din cadrul celor două partide cred că această confreerie „împotriva firii” ar fi sortită eşecului. Se pare că am trecut de etapa intransigenţei doctrinare, acum pragmatismul politic a devenit o valoare politică de prim rang.
Pe fondul marasmului social care capătă accente tot mai dramatice, noua alianţă este văzută deja ca un viguros vector al schimbării.
În logica unui maniheism primar, orice partid este mai bun decât cel aflat acum la guvernare, care prin măsurile sale astringente dar din păcate de multe ori aberante, nu a făcut altceva decât să îndepărteze electoratul de PDL şi de preşedintele Traian Băsescu.
În politică există tot feluri de suişuri şi coborâşuri dar cea mai dificilă situaţie pentru un partid aflat la guvernare este aceea când aproape întreg poporul se confundă cu Opoziţia.
Fericitul mariaj de contrarii politice încheiat între primii doi competitori politici ai României pare să determine configuraţia politică şi a jocurilor de putere până în 2020, aşa cum se laudă actorii acestei fraternizări politice. Singura problemă este că un proiect politic pe două cincinale, cum este şi cel dintre PNL şi PSD, ar putea să dureze mult mai puţin. Dar esenţial este ca noul edificiu politic să devină tot mai credibil şi să reziste la inevitabilele diversiuni pe care armata cotroceană fără îndoială că le va pune la cale, imediat după ce se vor stinge aplauzele entuziaste ale celor care au salutat noua alianţă.
În orice caz, de azi înainte pentru PDL începe numărătoarea inversă.