Prefectul Radu Giurca a anunţat că în 2012 în judeţ vor fi create 4.000 de noi locuri de muncă.
Anunțul a fost făcut marți, în timpul vizitei premierului Emil Boc. Giurca a precizat astăzi, în cadrul uenic onferințe de presă că a avut mai multe discuţii cu investitori importanţi care demarează noi proiecte.
Potrivit prefectului, Draxlmaier va angaja 1.200 de noi persoane (deși inițial era vorba despre 1.000) după construirea unei noi hale în municipiul Satu Mare, urmând să aibă loc întâlniri între reprezentanţii Guvernului şi conducerea firmei pentru acordarea unui ajutor de stat.
Totodată, compania Continental va angaja circa 350-400 de persoane la viitoarea hală Contitech din Carei. Chiar dacă reprezentanţii Contitech au declarat că vor fi 300 de locuri de muncă, prefectul a mai plusat, dând asigurări că vor fi 400.
Conform estimărilor prefectului, firma Sondex va angaja 400 de persoane la fabrica din Tăşnad, care este în construire, pentru producerea de ansamble de încălzire. În acelaşi timp firma Woco va angaja 400 de persoane la viitoarea fabrică din Carei, specializată tot pe producerea de piese auto iar firma Polipol va angaja 600 de persoane.
Oricum ar fi adunate locurile de muncă anunțate de prefect, suma finală este departe de 4.000.
"Mai sunt şi alte discuţii, dar dezvăluiri nu vom putea face decât în momentele respective", a precizat în încheiere Radu Giurca.