Economic

Patru firme prezentate în şedinţa Asociaţiei Economice Germano-Române

Data: 10.03.2010 11:00
Sursa foto: PortalSM

Marţi a avut loc şedinţa lunară a Asociaţie Economice Germano-Română. În cadrul întâlnirii a fost prezentată activitatea a patru societăţi, pentru o mai bună informare şi cunoaştere a domeniului de activitate a acestora în interiorul asociaţiei. Au fost prezentate Asociaţia Consult Scolari, Cuppers Consulting, Cylex şi Universitatea Tehnică Cluj Napoca.

Asociaţia Consult Scolari s-a constituit la sfârşitul anului 2005 şi are ca scop instruirea, respectiv şcolarizarea adulţilor. Iniţial a fost vizată dezvoltarea personală şi profesională a întreprinzătorilor şi oamenilor de afaceri din domeniul serviciilor legate de industria de reparaţii auto şi comercializare piese auto, însă pe parcurs programele de instruire oferite s-au diversificat.

 

Asociaţia derulează cursuri de diagnosticare şi reparaţii autovehicule pentru mecanici, consiliere şi training de managementul afacerii pentru micii întreprinzători şi echipele de conducere, cursuri de limbi străine pentru elevi, studenţi, adulţi, persoane fizice şi juridice, traininguri.

 

În cursurile susţinute de Consult Scolari se pune accentul pe lângă prezentarea teoretică, pe cursul practic. În perioada 2009-2010, asociaţia a depus şase proiecte de finanţare europeană, ce au un buget total de peste trei milioane euro.

 

Cuppers Consulting este o firmă de consultanţă în managementul specializat pe optimizarea costurilor, achiziţiilor şi aprovizionare. Se află pe piaţa românească din 2005, în Cluj Napoca iar sediul central este în Aachen, Germania.

 

Cylex este o firmă din Oradea ce oferă firmelor posibilitatea înscrierii în cataloage WEB, posibilitatea de a crea o pagină de prezentare online cu descrierea firmei. Avantajele prezenţei pe internet pentru o companie sunt numeroase, mai ales că importanţa internetului în viaţa firmelor şi a oamenilor este tot mai mare.

 

Firma mamă s-a înfiinţat în 1998 în Germania iar în România este prezentă din anul 2006. La ora actuală catalogul web Cylex este lider de piaţa în Germania şi Ungaria. În România catalogul firmei este pe site-ul firmania.ro, iar înscrierea este gratis.

 

În cadrul şedinţei a fost prezentată şi Universitatea Tehnică Cluj Napoca, având ca scop stabilirea unei legături între angajatorii din domeniile tehnice, universitatea fiind mijlocitorul dintre aceştia şi absolvenţii-viitori angajaţi.

 

Universitatea Tehnică este formată din nouă facultăţi. Are 13.000 de studenţi şi 2000 de angajaţi.

Sursa: Marius Bălănescu
Comentarii(0) Vizite(651)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)

Mai multe stiri...

Conducerea AJOFM Satu Mare a prezentat detalii despre legea uceniciei

Data: 26.01.2012 19:03

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a avut astăzi o întâlnire cu angajatorii şi tinerii indemnizaţi, în cadrul unei (...)

Aquaparkul de pe str. Gorunului se deschide în august

Data: 12.01.2012 13:06

Primul aquapark din Satu Mare, unul dintre cele mai complexe din ţară, va fi inaugurat în luna august, va avea 5 piscine exterioare, 4 interioare, 7 (...)

Hotel de 3 stele în locul Autogării

Data: 09.01.2012 14:27

Autogara Satu Mare va fi transformată într-un hotel de 3 stele, cu restaurant. La sediul Primăriei Satu Mare a avut loc astăzi (...)

Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest şi-a ales noua conducere

Data: 21.12.2011 12:44

Marți 20 decembrie 2011, a avut loc la sediul de pe strada Fragilor nr.1 din Satu mare, Adunarea Generală a membrilor Asociației Economice (...)

Terenul mall-ului Atrium Center a fost vândut cu peste 1 milion euro. Vezi proiectul mall-ului ce n-a mai fost construit

Data: 16.12.2011 15:25

Terenul pe care ar fi trebuit să se construiască mall-ul Atrium Center a fost vândut la Bursa de la Londra, de către firma care îl deţine, (...)

119 contracte de finanţare din 2011, avizate de CDR Nord-Vest

Data: 15.12.2011 17:33

Şedinţa extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Vest a avut loc astăzi, 15 decembrie 2011, la Satu Mare. Pe ordinea de zi a (...)

Conducerea Finanţelor Publice - ameninţată! Dan Maier: Jos labele murdare îndreptate împotriva Fiscului!

Data: 07.12.2011 14:18

Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Dan Maier, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că întreaga (...)

DITL execută peste 1.000 de firme care datorează bugetului peste 5,8 milioane lei

Data: 02.12.2011 11:24

Direcția de Impozite și Taxe Locale Satu Mare a emis la finalul lunii trecute circa 1200 de somații de plată unor agenți economici care au datorii la bugetul l (...)

A fost lansată Reţeaua Europeană de cooperare pentru stimularea antreprenoriatului

Data: 25.11.2011 17:27

  Săptămâna aceasta, la Bruxelles, reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest), Agenţiei de Dezvoltare (...)

Rompetrol caută petrol în Satu Mare

Data: 23.11.2011 10:40

Grupul Rompetrol, prin divizia sa de Upstream, a început forajul la două sonde de explorare în perimetrul Satu Mare, în localităţile Mădăras (...)

Camera de Comerţ a premiat firmele de top din judeţ (Lista societăţilor)

Data: 12.11.2011 18:34

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare â a organizat vinei seara, la restaurantul Select, Topul firmelor - ediţia 2010 - şi totodată la (...)

Curs de formare de întreprinzători la Colegiul Kölcsey Ferenc și Liceul Reformat

Data: 11.11.2011 12:19

Sfera întreprinzătorilor este pentru foarte mulți tineri una atrăgătoare, însă cei mai mulți au doar puține informații despre ce condiții (...)

Judeţul Satu Mare este pe primul loc la solicitările de restituire a taxei de înmatriculare

Data: 09.11.2011 18:19

Judeţul Satu Mare este pe primul loc la nivel naţional în ce priveşte solicitările de restituire a taxei de înmatriculare, a declarat astăzi (...)

Conducerea Dräxlmaier a prezentat primului-ministru Emil Boc planurile de investiţii în Satu Mare

Data: 03.11.2011 17:01

Primul-ministru Emil Boc a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Grupului Draxlmaier despre proiectele de investiţii ale companiei în R (...)

Analiza oportunităților pentru utilizarea energiei geotermale în regiunea Szabolcs Szatmar Bereg – Satu Mare

Data: 29.10.2011 13:29

Vineri, 27 octombrie s-a desăşurat la Nyregyhaza conferința finală a proiectului ”Analiza oportunităților pentru utilizarea energiei geotermale în (...)

25 de proiecte din Satu Mare primesc finanţare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră

Data: 26.10.2011 18:02

În sala mare a Consiliului Judeţean Satu Mare a avut miercuri loc cel de-al treilea apel pentru propuneri de proiecte la nivelul Programului Operaţional (...)

Prefectul Radu Giurca anunţă 4.000 de noi locuri de muncă în 2012

Data: 26.10.2011 17:54

Prefectul Radu Giurca a anunţat că în 2012 în judeţ vor fi create 4.000 de noi locuri de muncă. Anunțul a fost făcut marți, în timpul (...)

Emil Boc a pus piatra de temelie a noii hale de producţie ContiTech Carei

Data: 25.10.2011 15:25

Premierul României, Emil Boc, a spus astăzi piatra de temelie pentru noua hală de producţie pentru furtunuri de încălzire/răcire a Contitech (...)

Publicaţia pe CD “Proiecte de dezvoltare în Transilvania de Nord” a ajuns la ediţia cu numărul 3!

Data: 25.10.2011 14:03

  Ediţia a III-a a acestei publicaţii marca ADR Nord-Vest şi Centrul regional Europe Direct, aduce o noutate importantă. Dacă până acum cititorii (...)

Numărul contribuabililor sătmăreni a crescut

Data: 19.10.2011 17:41

Numărul contribuabililor sătmăreni administraţi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a crescut în primele trei trimestre, faţă de aceeaşi (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea