Eco

Concurs de colectat deşeuri electrice, în şcoli

Data: 15.09.2011 15:00
Sursa foto: PortalSM

Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare a lansat astăzi un concurs dedicat elevilor din şcoli, care presupune colectarea deşeurilor electrice şi electronice.

 

Directorul APM, Elisabeta Bekessy, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională pentru Protejarea Stratului de Ozon şi trage un semnal de alarmă asupra principalelor situaţii care produc reducerea stratului de ozon, care protejează Pământul de razele ultraviolete.

 

În contextul acestui eveniment APM Satu Mare în parteneriat cu ISJ Satu Mare, CCR LOGISTICS SYSTEMS RO, SC Alpin SRL lansează în perioada septembrie 2011 – iunie 2012, cea de-a şasea ediţie a programului de educaţie ecologică “Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om” care va avea în acest an şcolar ca temă: importanţa colectării şi valorificării deşeurilor electrice şi electronice.

Dacă în anii trecuţi temele abordate în cadrul programului erau: gestiunea deşeurilor, biodiversitatea, calitatea aerului şi apei, energiile regenerabile, scopul programului în perioada 2011/2012 este de a informa elevii asupra importanţei colectării DEEE-urilor şi de a-i îndemna pe aceştia să participe activ la colectarea selectivă a deşeurilor electrice: electronice şi electrocasnice mici, în special surse de iluminat, baterii şi telefoane mobile. Pentru acest lucru elevii vor avea la dispoziţie pe lângă afişele bilingve (tipărite în română şi maghiară), ce vor fi distribuite în toate şcolile şi liceele din judeţ înscrise în proiect, şi un material video informativ de prezentare a istoricului deşeurilor din momentul colectării până la reciclare.

 

Etapele implementării Programului:

15.09.2011 – lansarea programului la nivelul judeţului Satu Mare

15.09.2011- 03.10.2011 – înscrierea instituţiilor de învăţământ în program pe baza unei fişe de înscriere care se va trimite la APM Satu Mare

3.10.2011- 21.10.2011 – punerea la dispoziţia şcolilor/liceelor înscrise recipienţi pentru colectare deşeuri electrice (electronice şi electrocasnice mici, în special surse de iluminat, baterii şi telefoane mobile) şi a materialelor informative

03.10.2011 - 01.06.2012 - derularea propriu-zisă a campaniei de colectare a DEEE -urilor

01.12.2011 - 05.12.2011 - 1° etapa de premiere. Concurs teoretic pe baza materialului informativ primit. Participă din fiecare unitate de învăţământ înscrisă un echipaj format din 3 elevi şi un cadru didactic insoţitor. Premierea participantilor.

01.06.2012 - 03.06.2012 - 2° etapa de premiere. Evaluare cantităţi colectate şi premierea unităţilor de învăţământ care au colectat cea mai mare cantitate de DEEE. Premiul mare: excursie la Hajdúszoboszló – Ungaria.

08.06.2012 - 10.06.2012 – Desfăşurarea excursiei organizate de CCR.

 

Atribuţiile partenerilor:

- CCR Logistics Systems, pe lângă coordonarea întregii activităţi de colectare, transport şi reciclare a deşeurilor colectate în cadrul programului, va asigura sistemele de colectare şi va susţine financiar întregul program. Într-o primă etapă, organizaţia va premia unităţile de învăţământ cu echipamente sportive pe baza unui concurs teoretic de verificare a cunoştinţelor dobândite despre necesitatea şi colectarea DEEE-urilor. În cea de-a doua etapă, vor fi premiate şcolile care au colectat cea mai mare cantitate de deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi a bateriilor uzate, cu o excursie la Hajdúszoboszló în Ungaria.

- Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare (APM) va certifica rezultatele proiectului şi va coordona şi centraliza informaţiile de la parteneri şi datele cu privire la instituţiile participante.

- Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare (ISJ) se va ocupa de informarea instituţiilor din subordine, prin toate mediile pe care le are la dispoziţie, cu datele necesare derulării proiectului în condiţii optime şi va veni în sprijinul acestora.

- ALPIN va asigura distribuţia sistemelor de colectare şi a materialelor informative puse la dispoziţie de CCR, se va ocupa de colectarea (evidenţa şi cântărirea) deşeurilor preluate de la toate instituţiile participante înscrise în proiect şi va asigura reciclarea acestora.

 

Înscrierea instituţiilor de învăţământ în program se va realiza prin intermediul APM Satu Mare în perioada 15 septembrie – 3 octombrie 2011. Recipienţii pentru colectarea deşeurilor electrice şi materialele informative vor fi puse la dispoziţie în şcoli şi licee în perioada 3 – 21 octombrie 2011, iar campania de colectare a DEEE-urilor se va desfăşura în perioada 3 octombrie 2011 – 1 iunie 2012.

Sursa: PortalSM
Tag-uri: APM, concurs colectare deseuri, Satu Mare,
Comentarii(0) Vizite(831)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)

Mai multe stiri...

Sătmărenii au făcut din nou curat în cadrul campaniei "Let`s Do It, Romania!"

Data: 12.05.2012 15:59

Peste 2.500 de sătmăreni au ales şi în acest an să facă din nou curăţenie în cadrul campaniei „Let's Do It, România, Let's Do It, (...)

Let’s do it Romania, let’s bike it Satu Mare!

Data: 04.05.2012 13:21

Echipa “Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curățenie de pe 12 mai! Dacă vrei să participi la cel mai mare proiect (...)

Zeci de voluntari „plantează fapte bune”, la Ardud

Data: 31.03.2012 12:27

Zeci de persoane s-au alăturat echipei „Plantăm fapte bune în România” şi au participat astăzi la Ardud la o acţiune voluntară de (...)

„Plantăm fapte bune în România” - încep împăduririle în Satu Mare

Data: 26.03.2012 10:42

Echipa „Plantăm fapte bune în România” va derula acţiuni de plantare în judeţul Satu Mare sâmbătă, 31 martie. Chemăm (...)

Let`s Do It, World! Let`s Do It, Romania! - pe 12 mai

Data: 22.03.2012 17:22

Sătmărenii fac şi anul acesta curăţenie, România fiind implicată alături de peste 85 de ţări din întreaga lume în proiectul Let`s Do It, (...)

Let`s Do It, Romania va avea loc în 12 mai

Data: 12.03.2012 17:47

În 2012, peste 85 de țări din întreaga lume vor organiza o zi de curățenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie. (...)

Concurs de proiecte ecologice pentru elevi: Aria Protejată e și a mea!

Data: 04.11.2011 14:53

La sediul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare a avut loc astăzi lansarea concursului de proiecte ecologice „Aria Protejată e şi a mea!” d (...)

35 panouri de informare promovează ariile naturale protejate de pe cursul inferior a râului Tur

Data: 24.10.2011 10:49

Societatea Carpatină Ardeleană-Satu Mare în luna septembrie 2011 a amplasat 35 panouri de informare pentru înstiințarea populației despre ariile (...)

Peste 100 de biciclişti au participat la „Ziua internaţională fără maşini”

Data: 02.10.2011 15:42

Societatea Carpatină Ardeleană a organizat pentru a patra oară Ziua Internaţională fără maşini în Ariile Naturale Protejate „Râul (...)

Let’s Do It, România 2011! (Galerie FOTO)

Data: 24.09.2011 14:34

Mii de sătmăreni au participat astăzi la cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, Let’s Do It, România!, în care s-au (...)

GERODAR, DESIGN SERVICE și AUTONET, susțin Echipa Lets do it Romania

Data: 23.09.2011 08:42

Trei importante firme din Satu Mare sprijină echipa Lets do it Romania cu materiale promotionale menite sa atraga voluntari pentru Ziua cea Mare, 24 (...)

S-a încheiat recensământul păsărilor în judeţele de frontieră cu Ungaria

Data: 20.09.2011 15:02

S-a terminat recensământul păsărilor în judeţele de frontieră. În judeţele Arad, Bihor, Timiş şi Satu Mare voluntarii implicaţi au (...)

Marş al bicicliştilor până la graniţa cu Ungaria (Galerie FOTO)

Data: 16.09.2011 11:42

Aproximativ 200 de sătmăreni au pornit în această dimineaţă pe biciclete până la graniţa cu Ungaria din Oar pentru a marca „Săptămâna m (...)

Ziua Internaţională „Fără Maşini” în Ariile Naturale Protejate „Râul Tur” pe 1 octombrie

Data: 15.09.2011 11:10

Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare vă invită cu drag la Ziua Internaţională „Fără Maşini” în Ariile Naturale Protejate (...)

Circa 7 ha de teren din Ardud vor fi împădurite în cadrul campaniei „Plantăm fapte bune în România”

Data: 07.09.2011 17:51

Aproximativ 7 ha de teren vor fi împădurite în această toamnă la Ardud, în cadrul campaniei „Plantăm fapte bune în (...)

Autorităţile locale se implică în campania ,,Let's do it România''!

Data: 07.09.2011 16:40

Patru primari din judeţ şi mai multe instituţii s-au alăturat deja echipei “Let`s Do It, România!” din Satu Mare pentru a participa l (...)

Au început înscrierile pentru Let’s do it, România!

Data: 01.09.2011 10:58

Echipa “Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curățenie de pe 24 septembrie! Toți (...)

Ziua Internaţională Fără Maşini în Aria Naturală Protejată Râul Tur

Data: 31.08.2011 18:04

Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare va organiza pentru a patra oară Ziua Internaţională „Fără Maşini" în Ariile Naturale Protejate (...)

Circa 340 de sătmăreni au primit finanţare prin programul „Casa Verde”

Data: 31.08.2011 16:08

Aproximativ 340 de dosare au fost aprobate pentru finanţare în cadrul programului „Casa Verde”. În data de 24.08.2011, (...)

Let’s do it, România! Let’s do it Satu Mare!

Data: 24.08.2011 15:35

Sătmărenii sunt aşteptaţi şi în acest an să se implice, în număr cât mai mare, în cel mai mare proiect social de curăţenie, (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

PNDC

Grand Mall Cinema

Paprika Chef

Sarmexin

Voteaza Nicolae Fodor

Ultimele comentarii

Targ de adoptie animale

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Live SM

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea