La Muzeul Judeţean a avut astăzi loc conferinţa de presă dedicată înfiinţării Asociaţiei „prietenii Muzeului Satu Mare”, unde sunt aşteptaţi sătmărenii iubitori de istorie şi artă. Au participat directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop, inspectorul de istorie Bogdan Stana, profesorul de istorie de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Marius Horşia, etc.
Asociaţia „Prietenii Muzeului Judeţean Satu Mare” îşi propune să adune în jurul instituţiei cât mai mulţi sătmăreni iubitorii de istorie şi artă, în scopul dinamizării activităţilor muzeului şi a vieţii culturale din judeţul Satu Mare.
Directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, a declarat că oricine este binevenit, instituţia dorind să devină mai flexibilă, să fie mai deschisă şi spre alte acţiuni, însă fără a se abate de la temele principale. Acesta a precizat că asociaţia va avea şi o formă juridică, în acest sens orgânizându-se luna viitoare o întâlnire constitutivă.
„Suntem puţini oameni, doar dacă ne unim putem controla mai bine patrimoniul judeţului. Totul depinde de oamenii care se vor implica, ce eforturi vor depune şi ce idealuri au”, a declarat Liviu Marta.
Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop, a spus că această idee s-a născut din impulsul unor sătmăreni, care nu sunt istorici, de a fi aproape de actul muzeografic, propunerea venind dinspre societatea civilă. Acesta a precizat că au fost cooptaţi şi autorii de monografi din judeţ, existând deja oameni interesaţi în 31 de comune.
Felician Pop a mai declarat că printre primele acţiuni, proiecte pe care asociaţia şi le propune se află întocmirea unei hărţi istorice a Sătmarului, dar şi a unei biblioteci a istoriei locale. De asemenea, acesta le-a recomandat şi studenţilor de la istorie să se orienteze în ceea ce priveşte temele lucrărilor de licenţă sau disertaţie pe subiecte istorice locale.
Horşia Marius, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a precizat că „împreună putem cultiva patriotismul local”, să fim mândri de faptul că aparţinem unei comunităţii în care convieţuiesc mai multe naţionalităţi, unde „totul se întrepătrunde, totul se interferează”.
La final, s-a stabilit ca întâlnirea constitutivă să aibă loc vineri, 16 martie, de la ora 14.00, la Muzeul Judeţean, fiind aşteptaţi toţi cei interesaţi să participe la acţiunile asociaţiei.