Tradiţionalul spectacol de Anul Nou al secţiei maghiare de teatru nu va mai avea loc şi în acest an, a declarat într-o conferinţă de presă, prin care este anunţată a treia premiere din această stagiune, directorul artistic Keresztes Attila. Au mai participat directorul Stier Peter şi regizorul Balogh Attila.
Directorul artistic al trupei Harag Gyorgy, Keresztes Attila, a declarat că, spre deosebire de anii precedenţi, nu va mai avea loc tradiţionalul spectacol de Revelion, motivând doar că sunt probleme cu distribuţia, astfel că pentru „prima dată vor avea şi actorii Revelion”.
Keresztes a anunţat cea de-a treia premiere din această stagiune, musicalul „Undeva în Europa”, de Bohm Gyorgy, Korcsmaros Gyorgy şi Horvath Peter, realizat pe baza filmului cu acelaşi nume al lui Radvanyi Geza şi Balasz Bella, din 1948.
Regizorul piesei, Balogh Attila, a declarat că spectacolul prezintă viaţa unor copii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv lupta lor pentru supravieţuire, toată acţiunea fiind văzută prin prisma copiilor. Acesta a precizat că piesa durează 3 ore, pe scenă urcând 11 copii.
„Nu doresc să transmit mesaje pur istorice sau să descos problemele perioadei în care se petrec evenimentele. Mă interesează să prezint frământările interioare ale unor personaje reale şi reacţiile lor într-o situaţie dată. Aş vrea să transmit ideea că principiile personajelor sunt valabile pentru orice epocă”, a declarat Balogh Attila.
Premierea spectacolului „Undeva în Europa”, în regia lui Balogh Attila va avea loc vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00.
Directorul Teatrului de Nord, Stier Peter, a declarat că, în 30 decembrie, se va juca spectacolul Chicago, un musical în regia directorului artistic Keresztes Attila. Acesta a precizat că va fi un spectacol caritativ întrucât toate încasările vor fi donate Fundaţiei Hans Lindner pentru programul „Raza Speranţei”, care se ocupă de copiii bolnavi de cancer.
Preţul biletului este de 25 lei, iar cei care doresc pot să doneze şi mai mult.