Katona Gabor este un pictor sătmărean care deşi a absolvit facultatea de Chimie, nu a renunţat definitiv la pasiunea pentru pictură. A trăit mai bine de 20 de ani în Jimbolia, unde după cădera regimului comunist a fost primul patron. În prezent locuieşte la Satu Mare, iar de la revenirea în oraşul natal s-a reapucat de pictură.
R: Când v-aţi întors în Satu Mare?
K.G: M-am întors în Satu Mare în urmă cu aproximativ doi ani de zile. Soţia mea a murit în urmă cu 12 ani de zile, fiul meu este plecat în Spania, iar părinţii mei având nevoie de mine, m-am reîntors în oraşul natal. Am auzit de Asociaţia Artiştilor Plastici şi m-am înscris şi eu. Acum sunt vicepreşedinte al acestei asociaţii. Sunt pensionar de boală, am o tijă în picior.
R: Când aţi avut prima expoziţie?
K.G: Prima expoziţie am avut-o în 72-73, cu lucrări de grafică şi tuş. La Şcoala Populară am învăţat doar lucruri elementare, desigur m-a ajutat foarte mult.
Prima mea expoziţie personală după revenirea în Satu Mare a fost la Centrul de Creaţie, unde am expus mai multe colaje, realizate inclusiv din mărţişoare făcute din făină sau bilete de tren.
R: Care este atmosfera în asociaţie?
K.G: Aici la asociaţie avem o echipă foarte faină, închegată, suntem vreo 50 de inşi şi ne întâlnim foarte des. Ne ajutăm unii pe alţii. De asemenea, am început să avem mult mai multe expoziţii, aproape una pe săptămână, ceea ce îi un succes, având în vedere că până nu de mult aveam doar o expoziţie la 3 luni. Acest lucru se datorează în mare parte preşedintelui Gergely Csaba. Important acum este să îi pună pe artişti la treabă, să facă şi mai multe lucrări, având în vedere faptul că mulţi dintre ei expun aceleaşi lucrări la mai multe expoziţii.
R: Care este legătura dintre pictură şi chimie?
K.G: Îi o chestie foarte interesantă. Am vrut să dau admitere la Ion Andreescu din Cluj Napoca, la textilă-ceramică, nu la pictură, dar din cauza concurenţei mari, m-am speriat. În perioada aia fiind foarte bun la chimie, inclusiv olimpic naţional, am decis să dau admitere la Facultatea de Chimie din Timişoara, întrucât ştiam că am şanse mari să intru. De altfel, am intrat al patrulea.
Cât am fost student am lucrat şi ca şi DJ. Cu pictura în acea vreme nu aveam nicio legătură. După ce am revenit în Satu Mare m-am apucat serios de ea, iar de aproximativ jumătate de an m-am apucat de pastel.
R: Cum aţi început să desenaţi pastel?
K.G: Am avut un coleg din Ungaria la Tabăra de Creaţie din Hodod, care desenează pastel extraordinar şi de la el am prins gustul.
R: Am văzut la un vernisaj că aţi avut expuse portrete ale unor politicieni locali....
K.G: Da. Facem lobby pe lângă personalităţi. Am făcut portretul lui Csehi Arpad, Adrian Ştef, Mircea Govor, pe care le-am dăruit lor. Acuma am expuse în Galeria Primăriei portretele primarului Iuliu Ilyes şi a viceprimarului Gabor Kereskenyi. Intenţionez să le dăruiesc aceste portrete.
Am aproximativ 50 de portrete, dar majoritatea sunt date cadou sau sunt la expoziţii.
R: Cât de repede realizaţi un portret?
K.G: În general lucrez foarte rapid, orice portret durează aproximativ o jumătate de oră. Portretul primarului Iuliu Ilyes l-am făcut în 20 de minute. E foarte importantă amprenta personală pe care o pui portretului. Poţi să-l desenezi bucuros, trist, sau să scoţi în evidenţă anumite trăsături ale feţei.
Lumea mă întreabă de ce fac feţe urâte, triste? E mai uşor şi mai lipsit de valoare să desenezi faţa frumoasă a unei femei. Trebuie să se vadă amprenta artistului, e mai greu să desenezi diferit. Este foarte important să desenezi tot timpul, că altfel îţi ieşi din mână. Prin asta mă şi relaxez, mă calmez când sunt nervos.
R: Ce planuri de viitor aveţi, din punct de vedere artistic?
K.G: Probabil voi organiza mai multe expoziţii. Voi avea expoziţii la Hodod, poate Turulung, în Ungaria, etc.
R: Ce artişti vă plac?
K.G: Îmi place foarte mult Matisse, Victor Bazareli, toţi impresioniştii, Claude Monet, Eduardo Manet, Pierre Auguste Renoir şi Van Gogh, dar lucrările sale din tinereţe.
R: Ce face ca o pictură să fie considerată artă?
K.G: Este vorba până la urmă de percepţia fiecăruia. Ceea ce unii consideră artă, s-ar putea ca pentru unii să nu însemne decât un kitcsh.
R: Cum sunt sătmărenii ca şi public de vernisaje?
K.G: În primul rând nu prea vin la expoziţii, vernisaje. Bineînţeles, că trebuie educaţi, de altfel, până nu de mult nici nu prea existau expoziţii. De fapt problema lipsei de vizitatori la expoziţii este şi în alte oraşe, spre exemplul Cluj Napoca. La vernisaje vin puţini cunoscători, snobii, presa şi noi membrii. O colegă din Cluj spunea că acest lucru este valabil şi acolo, spunea că mai mult se aplaudă pictorii între ei.
Este foarte important ca până la urmă publicul să se îndrepte şi spre astfel de evenimente. De altfel, lipseşte critica din partea vizitatorilor, ne criticăm doar noi între noi.