Societatea Construcţii Drumuri va reface strada Fabricii, proaspăt modernizată la finalul anului trecut. La doar câteva sătpămâni de la finalizarea lucrărilor au apărut deja primele probleme la carosabil, iscând un adevărat scandal între administratorul firmei, Stelian Popa şi primarul Iuliu Ilyes, nemulţumit de lucrarea efectuată.
Potrivit unui proces verbal publicat astăzi pe site-ul Primăriei Satu Mare, în urma unui control la faţa locului s-au constatat mai multe defecţiuni: utilizarea unei mixturi asfaltice neomogene, strat de rulare de grosime insuficientă, curăţarea necorespunzătoare a stratului suport, neamorsarea stratului suport, agregate murdare utilizate la executarea mixturii, utilizarea unui filer cu cocoloaşe având umiditate mare.
Comisia Primăriei a constatat extinderea degradării stratului de uzură pe toată suprafaţa transonului (1500 mp), distrugerea pe unele porţiuni a stratului de uzură, pe toată grosimea (se vede binderul), s-a constatat vizual, în componenţa mixturii, existenţa pietrişului, (agregat de balastieră), lipsa de omogenitate a mixturii, precum şi lipsa părţii fine a agregatelor, (nisip de concasaj, criblură 4 – 8 mm).
Conducerea societăţii a transmis conducerii Primăriei Satu Mare o scrisoare prin care anunţă că va reface suprafeţele deteriorate de îndată ce vremea va permite acest lucru şi “nu doreşte intrarea în polemici referitoare la culpabilitatea părţilor privind apariţia degradărilor la suprafaţa asfaltică”.
Stelian Popa susţine că pe parcursul lucrării au apărut unele aspect suplimentare ce trebuiau rezolvate, lucru care a dus a întârzierea finalizării investiţiei. Acesta mai dă vina pe ploaia care a apărut imediat după turnarea asfaltului “în ciuda prognozelor meteorologice favorabile” şi pe faptul că pe parcursul nopţii temperatura a scăzut sub cea admisă pentru efectuarea unor astfel de lucrări.
Prin urmare, SC Construcţii Drumuri s-a angajat să refacă îmbrăcămintea asfaltică.