Administrativ

Conducerea Primăriei cere Poliţiei Locale mai multe amenzi şi mai puţine avertismente!

Data: 03.02.2012 15:57
Sursa foto: PortalSM

Poliţia Locală Satu Mare şi-a prezentat astăzi activitatea pe anul 2011. Primarul Iuliu Ilyes, alături de viceprimarul Kereskenyi Gabor le-au cerut poliţiştilor să aplice mai multe amenzi, în special pentru parcările neregulamentare, în vreme ce viceprimarul Albu le-a mulţumit pentru că lucrează “pentru bani de nimic”.

 

Directorul Poliţiei Locale, Florian Găzdac, a prezentat astăzi bilanţului instituţiei pe 2011, în faţa conducerii Primăriei şi a instituţiilor cu care colaborează.

La finalul anului trecut, PL funcţiona cu 107 cadre, având un deficit de 43 de angajaţi. Dintre angajaţi, unul a fost destituit, unul a fost retrogradat pe o perioadă de 9 luni, iar doi au fost sancţionaţi cu mustrare scrisă în urma unor abateri disciplinare.

Poliţiştii locali au avut anul trecut 703 acţiuni proprii, au executat 253 de mandate de aducere, au intervenit în 124 de conflicte, constatând 8 infracţiuni. Aceştia au răspuns la 1.721 de sesizări din care 1.615 au fost telefonice şi 106 scrise.

Pe parcursul anului trecut poliţiştii au aplicat 4.628 de sancţiuni contravenţionale din care 2.479 au fost avertismente şi 2.149 au fost amenzi, în valoare de 470.105 lei. Au fost identificate 2.105 autoturisme care staţionau în loc nepermis.

 

Din cele 2.149 de amenzi, au fost achitate doar 847, ceea ce reprezintă 39,42%, în valoare de 95.728 de lei. Acesta a precizat că s-au luat măsuri împotriva persoanelor amendate, astfel că au fost trimise 627 de amenzi către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare pentru începerea executărilor, iar peste 500 de procese verbale au fost trimise către alte localităţi.

În anul 2011 au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Satu Mare 184 plângeri contravenţionale împotriva proceselor verbale de contravenţie din care 60 au fost respinse, 31 au fost transformate în avertismente, 9 au fost anulate iar 84 sunt în curs de soluţionare.

Raportul întreg poate fi citit aici.

 

Primarul cere mai multă fermitate

Primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, a apreciat ca fiind bună activitatea Poliţiei Locale, însă a avut o observaţie referitoare la numărul mare de avertismente dat de poliţişti. Primarul este de părere că disciplinarea celor care încalcă legea se face prin amenzi ferme, nu prin avertismente.

Acesta a explicat că nu vrea răul cetăţenilor, dar dezinteresul faţă de bunul public şi alte persoane trebuie sancţionate.

„Avertizăm, avertizăm, avertizăm. Nu scade numărul de deşeuri ilegale, a distrugerilor de coşuri de gunoi, a parcărilor neregulamentare. Trebuie să-i fie frică cetăţeanului de poliţistul local, dar o frică corectă, să ştie că are o autoritate şi dacă constată o ilegalitate, sancţionează", a spus Ilyes.

 

Acesta a dat exemplul Germaniei, unde nu s-a ajuns la rezultate prin vorbă bună ci prin sancţionarea faptelor.

 

 

Viceprimarul Kereskenyi Gabor s-a declarat și el mulțumit de Poliția Locală, însă a cerut și el un randament mai mare în ce privește parcările neregulamentare.

În numele colegilor săi consilieri, dr. Dorel Coica i-a asigurat pe polițiști de sprijinul forului local, dorind ca în acest an Poliția locală să se mute în sediul alocat, și anume fosta Școală Generală nr. 13.

O intervenţie politizată a avut-o viceprimarul Adrian Albu, care a amintit de USL dar şi de veniturile modeste ale poliţiştilor locali.

„Este impardonabil ca la nivel de Guvern nu înţelege cineva că nu poţi asigura liniştea pentru bani de nimic”, a spus Albu.

Sursa: PortalSM
Tag-uri: Politia Locala, Satu Mare, bilant, 2011, Florian Gazdac, amenzi
Comentarii(0) Vizite(154)
Comentariu:
 
Nume:
 
Email:
  (email-ul ramane confidential)
Phone:
(numarul de telefon ramane confidential, a se completa doar in cazul concursurilor)
 
(PortalSM.ro nu este responsabil juridic pentru conținutul comentariilor de mai jos. Responsabilitatea juridică pentru comentariile dvs. vă revine în exclusivitate.)

Mai multe stiri...

Consilierii locali au aprobat proiectul care salvează clădirea fostului cinema Popular

Data: 02.02.2012 18:16

Fostul cinematograf Popular va fi renovat. Consilierii locali au aprobat astăzi în cadrul şedinţei ordinare proiectul de hotărâre privind (...)

Drumul Careiului intră în reparaţii

Data: 01.02.2012 17:39

Drumul Careiului, începând de la intersecţia Burdea, până la ieşirea din oraş va fi reabilitat complet. Primarul Iuliu Ilyes a anunţat (...)

Adăpost pentru câini, lângă Parcul Industrial

Data: 01.02.2012 15:43

Cazul bătrânei sfâşiată de câini a alertat autorităţile. Primăria Satu Mare va amenaja un adăpost pentru câini, lângă Parcul (...)

Peste un milion de euro, pentru 6,9 km de pistă de biciclişti

Data: 30.01.2012 13:39

Primăria municipiului Satu Mare va continua pista de biciclişti către Ungaria şi pe digul drept al Someşului, urmând să depună un proiect cu finanţare (...)

Programul de întreruperi în furnizarea energiei electrice în această săptămână

Data: 30.01.2012 12:28

PROGRAM DE INTRERUPERI IN FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE PERIOADA 30.01 – (...)

Situaţia fostului cinematograf Popular rămâne incertă

Data: 26.01.2012 18:21

Preluarea clădirii fostului cinematograf „Popular” rămâne incertă, chiar dacă astăzi a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local, c (...)

Comisii ale Colegiului Prefectural vor face controale în județ

Data: 25.01.2012 17:35

Comisii mixte ale instituțiilor deconcentrate vor efectua controale în județ.   În cadrul ședinței (...)

Primarii din judeţ se plâng că nu le ajung banii, personalul pleacă din sistem iar posturile sunt blocate

Data: 25.01.2012 15:26

În sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc astăzi întâlnirea primarilor cu (...)

În primăvară începe modernizarea a 200 km drumuri din Satu Mare

Data: 20.01.2012 14:24

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat anunţul privind atribuirea unui contract pentru modernizarea a peste 200 de km de drumuri din judeţul S (...)

Schimbări la nivelul reţelei şcolare a municipiului

Data: 19.01.2012 16:29

  Unsprezece grădiniţe şi o şcoală au fost arondate altor unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în (...)

Activitatea Penitenciarului Satu Mare, apreciată de directorul general

Data: 17.01.2012 17:46

Directorul general al Administraţiei Penitenciarelor, Ioan Băla, a ținut să aprecieze activitatea Penitenciarului Satu Mare. Chiar dacă în luna august (...)

Locuitorii din Gherţa Mare au reţea de apă şi canalizare

Data: 12.01.2012 17:23

Localitatea Gherţa Mare are una dintre cele mai moderne staţii de epurare din ţară. Festivitatea de inaugurare a avut loc astăzi în prezenţa primarului c (...)

Primăria va achiziţiona autobuze noi pentru Transurban

Data: 11.01.2012 17:45

Conducerile Primăriei Satu Mare şi Transurban analizează posibilitatea achiziţionării unor autobuze pentru înlocuirea mijloacelor de transport mai vechi (...)

Investiţii de 40 milioane lei în acest an, în Satu Mare

Data: 11.01.2012 15:56

Primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, estimează că în acest an în municipiu vor fi investiţi aproape 40 de milioane de lei, atât din (...)

Gradul de dotarea cu mijloace auto a Jandarmeriei este de sub 40%

Data: 10.01.2012 16:53

Marţi, 10 ianuarie, cu începere de la ora 11.00 la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare a avut loc activitatea de Evaluare a (...)

1,5 milioane lei pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Data: 09.01.2012 15:09

Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare are prevăzută o sumă de 1,5 milioane lei pentru dezsăpezirea drumurilor judeţene.
(...)

Podul Decebal, în stare avansată de degradare. Necesită reparații capitale (Galerie FOTO)

Data: 06.01.2012 15:15

Structura podul Decebal, construit înainte de Revoluţie, a fost afectată de traficul greu și necesită reparații capitale deoarece se află într-o (...)

Sătmărelul a fost conectat la reţeaua de apă

Data: 05.01.2012 11:34

În primele zile ale anului, S.C Apaserv S.A. Satu Mare a predat şi pus în funcţiune reţeaua de alimentare cu apă potabilă a Cartierului (...)

Ședință festivă de final de an a Consiliului Județean

Data: 28.12.2011 13:10

Ultima ședință din acest a Consiliului Județean Satu Mare a avut loc astăzi, consilierii aprobând în unanimitate rectificarea bugetului, astfel (...)

Atmosferă relaxantă la ultima şedinţă de Consiliu Local din acest an

Data: 22.12.2011 17:27

Consilierii locali s-au întrunit astăzi în ultima şedinţă din acest an, încheiată destul de repede (...)

Autentificare

 
 
Cont nou!Cont nou!

Paprika Chef

Grand Mall Cinema

Ultima video-stire

Ultimele comentarii

Clipul zilei

Targ de adoptie animale

Pozele voastre

Stil masculin

Ora Adevarului

Blog Adrian Pop

Cele mai...

cititeproaspetecomentate

Samtel

Radio Unu

Reclama ta

Jurnalul de Vineri

AAPSM

Piata SM

Ziare
ziare
Smarty Web Director




Statistică vizitatori PortalSM

Toate drepturile sunt rezervate. Niciun material de pe acest site nu poate fi
reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea anterioară a editorului.

Developed by Daniel Costea