Directorul general al Administraţiei Penitenciarelor, Ioan Băla, a ținut să aprecieze activitatea Penitenciarului Satu Mare. Chiar dacă în luna august un deținut a reușit să evadeze, persoana responsabilă a fost sancționată, penitenciarul este mai bine controlat decât alte spații de detenție din țară.
Directorul general al Administraţiei Penitenciarelor, Ioan Băla, a participat astăzi la ședința de bilanț pe 2011 a Penitenciarului Satu Mare, după care a susținut o conferință de presă alături de directorul Ioan Iuga și purtătorul de cuvânt Raluca Dimulescu.
Băla a precizat că 11.500 de români încarceraţi în închisorile din Uniunea Europeană vor fi extrădaţi şi închişi în România.
"Apreciez activitatea Penitenciarului Satu Mare ca fiind una pozitivă. A existat un element primat de muncă participativă fără conflicte. (...) La Satu Mare nu a fost nicio încercare de introducere a drogurilor în penitenciar ci doar câteva telefoane mobile", a declarat Băla.
Directorul Penitenciarului Satu Mare, Ioan Iuga, a declarat că se află închise 508 persoane private de libertate, în totalitate bărbaţi, la o capacitate legală de deţinere de 555 paturi instalate, cu 16% mai mult decât în anul precedent.
Directorul general al Administraţiei Naţionale Penitenciarelor, Ioan Băla, a apreciat ca bună activitatea personalului de la Penitenciar, cerând totodată mai multă fermitate.
Directorul Penitenciarului Satu Mare, Ioan Iuga, a precizat că mai mulţi angajaţi au fost sancţionaţi, însă doar cel implicat direct în supravegherea unui deţinut care a evadat a primit o mustrare scrisă.
Acesta a spus că s-a încercat folosirea unui număr cât mai mare de persoane private de libertate la activităţi productive şi obţinerea de venituri suplimentare, astfel că în anul 2011 a fost folosit la activităţi productive un efectiv mediu de 189 de deţinuţi, ceea ce a reprezentat un procent de 42% din efectivul mediu existent.
În anul 2011 au fost încheiate un număr de 12 contracte de folosire a persoanelor private de libertate la activităţi productive, iar ca urmare a muncii prestate au fost obţinute venituri în sumă de 612.280 lei.
Băla a precizat că în alte zone penitenciarele au mai multe contracte cu primăriile, pentru servicii de salubrizare şi întreţinere zone verzi. La Satu Mare, conform directorului Ioan Iuga, a avut loc o scurtă colaborare cu firma Florisal, însă colaborarea s-a încheiat destul de repede.